Educație: Universitățile din Moldova propun, pentru sesiunea de admitere, aproape 9 mii de locuri bugetare

24 iunie 2025, 12:59

Universitățile din Republica Moldova propun, pentru sesiunea de admitere din anul curent, 8712 locuri bugetare. Comanda de stat pentru studii superioare a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Aceasta include 5295 de locuri bugetare la licență, 2856 – la master și 435 - la studii de rezidențiat și secundariat clinic.

În plus, 126 de locuri sunt rezervate cetățenilor străini, în baza acordurilor bilaterale în domeniul educației și pentru a încuraja studenții internaționali să își continue studiile în Republica Moldova.

Pentru prima dată, sunt prevăzute locuri bugetare pentru învățământul dual, care combină studiile universitare cu experiența practică în companii. Locuri bugetare la această formă de studii sunt rezervate pentru domenii precum: Jurnalism şi informare, Științe economice, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Inginerie și activități inginereşti şi Arhitectură și construcții.

O altă premieră este că un anumit număr de locuri bugetare vor fi rezervate pentru tinerii proveniți din familii ale cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare.

„Acest plan de admitere încheie campania de promovare a studiilor în universitățile din țara noastră „Învață în Moldova”. Peste 500 de milioane de lei au fost investiți în universitățile noastre în ultimii 4 ani. Încercăm să creăm cele mai bune condiții și, bineînțeles, așteptăm toți absolvenții claselor a XII-a la universitățile noastre care sunt în proces de modernizare”, a menționat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.

Detali despre admitere

Admiterea la studii superioare de licență și la studiile superioare integrate se va face în 25 de domenii generale. Cele mai multe locuri bugetare au rezervate pentru domeniile: Științe ale educației – 2020 locuri (23%); Inginerie, tehnologii de fabricație, arhitectură și construcții – 1402 locuri (16,1%); Tehnologii ale informației și comunicațiilor – 905 locuri (10,4%); Sănătate – 950 locuri (10,9%); Agricultură, silvicultură, medicină veterinară, mediu – 378 locuri (4,3%).

Ca și anul trecut, dosarele pentru concursul de admitere se vor depune online, prin platforma națională eadmitere.gov.md.

Admiterea se va face două etape. Turul I se va desfășura în perioada 21-27 iulie 2025, iar turul II va avea loc între 13-15 august 2025. Candidații vor putea alege cel mult 3 universități, cu câte 3 specialități la fiecare.

La concurs pot participa absolvenții cu diplomă de bacalaureat, diplomă de studii profesionale sau cu alte acte echivalente recunoscute oficial.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo