Elon Musk lucrează la închiderea agenției de ajutor extern a SUA

03 februarie 2025, 10:08

Miliardarul Elon Musk, care conduce eforturile preşedintelui american Donald Trump de a restrânge guvernul federal, a oferit luni dimineaţa o actualizare despre măsurile luate în acest sens și a spus că lucrează pentru a închide agenţia de ajutor extern a SUA, USAID, notează Digi24.ro 

Musk, care este şi CEO al companiilor Tesla şi SpaceX, a vorbit despre Departamentul de Eficienţă Guvernamentală (DOGE) într-o discuţie avută luni despre social media pe platforma X, pe care o deţine.

Trump l-a desemnat pe Musk să conducă un grup federal de reducere a costurilor. Discuţia, care i-a inclus pe fostul candidat republican la preşedinţie Vivek Ramaswamy şi senatorul republican Joni Ernst, a început cu Musk spunând că lucrează la închiderea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). "Este imposibil de reparat", a declarat Musk,  care a adăugat că preşedintele Trump este de acord că agenţia ar trebui închisă.

Duminică, Reuters a relatat că administraţia Trump a îndepărtat doi oficiali de rang înalt de la USAID în weekend, după ce au încercat să îi împiedice pe reprezentanţii Departamentului de Eficienţă Guvernamentală (DOGE) al miliardarului Musk să obţină acces la părţi restricţionate ale clădirii, au declarat trei surse.

USAID este cel mai mare donator unic din lume.

În anul fiscal 2023, SUA au plătit 72 de miliarde de dolari în întreaga lume pentru diverse programe, de la sănătatea femeilor în zonele de conflict şi până la acces la apă curată, tratamente împotriva HIV/SIDA, securitate energetică şi activităţi anticorupţie. Agenţia a asigurat 42% din tot ajutorul umanitar urmărit de Naţiunile Unite în 2024.

Discuţia online survine pe fondul îngrijorărilor cu privire la accesul lui Musk la sistemul Trezoreriei, despre care a scris prima dată New York Times. Sistemul trimite peste 6.000 de miliarde de dolari pe an în plăţi în numele agenţiilor federale şi conţine informaţiile personale ale milioane de americani care primesc plăţi privind securitatea socială, rambursări de taxe şi alte facilităţi de la guvern. "E un abuz grosolan de putere", spune un senator democrat Democratul Peter Welch, membru al Comisiei de Finanţe a Senatului, a cerut explicaţii cu privire la motivul pentru care lui Musk i s-a oferit acces la sistemul de plăţi, care, potrivit congresmanului, include datele sensibile ale contribuabililor. "Este un abuz grosolan de putere al unui birocrat neales şi arată că banii pot cumpăra putere la Casa Albă a lui Trump", a spus Welch într-o declaraţie trimisă prin e-mail.

Musk are sprijinul lui Trump. Întrebat duminică dacă Musk face o treabă bună, Trump a răspuns afirmativ. "Este un mare tăietor de costuri. Uneori nu vom fi de acord cu asta şi nu vom merge unde vrea el. Dar cred că face o treabă grozavă. Este un tip inteligent. Foarte inteligent. Şi este foarte interesat să reducă cheltuielile din bugetul nostru federal",, a spus preşedintele.

De la preluarea mandatului, Trump s-a angajat într-o transformare masivă a guvernului, concediind şi eliminând sute de funcţionari publici, în primii paşi către reducerea birocraţiei şi instalarea în funcţii a mai multor loiali.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo