
Vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor unui incendiu de vegetație izbucnit în provincia occidentală Izmir, Turcia, amenințând mai multe localități, condiții în care autoritățile au emis ordine de evacuare, transmite Agerpres.ro.
Vântul a împins flăcările spre regiunile de litoral la Marea Egee Ceșme și Alacati, conform guvernatorului provinciei Izmir, Süleyman Elban.
Trei localități au fost evacuate ca precauție. O secțiune a autostrăzii care merge spre sudul țării a fost temporar închisă, flăcările cuprinzând vegetația de ambele părți ale acesteia.
Pompierii turci au continuat lupta cu flăcările în cursul nopții de miercuri spre joi. Organizația pentru protecția animalelor Haytap a lansat o acțiune a prindere și salvare a animalelor rănite de flăcări sau aflate în apropierea incendiului.
Conform guvernatorului provinciei, incendiul a izbucnit miercuri la marginea orașului de coastă Ildir de la o linie de înaltă tensiune. Din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, flăcările s-au extins cu rapiditate.
În ultimele zile incendiile din regiunea Izmir au produs pagube semnificative. La nivelul întregii Turcii s-au înregistrat sute de incendii de vegetație, dar majoritatea lor au fost aduse sub control și stinse.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ