Un fost angajat al Serviciului Informaţii şi Securitate (SIS) a fost trimis în judecată, fiind acuzat de delapidarea averii străine. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada anului 2021, fostul angajat SIS, împreună cu un alt coleg, a delapidat mijloace financiare în sumă totală de aproximativ 250 000 de lei, destinate efectuării măsurilor speciale de investigații, cu scopul ca ulterior această sumă să fie transmisă cu titlu de împrumut celuilalt angajat pentru necesități personale.
" Infracțiunea a fost constatată de către Serviciul de Informații și Securitate în cadrul unui control inopinat, cu ulterioara informare a Procuraturii Generale, iar în decembrie 2021, Procuratura Anticorupție a inițiat o cauză penală.
În cadrul investigațiilor penale, ex-ofițerul de investigații care a delapidat nemijlocit mijloacele financiare date în administrare și-a recunoscut vinovăția și a solicitat încetarea urmăririi penale în baza Legii privind amnistia cu ocazia aniversării a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, fiind amnistiat.
Complicele acestuia, însă, nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei prejudiciabile și nu a solicitat aplicarea actului de amnistie în privința sa. Drept urmare, cauza penală în privința acestuia a fost expediată pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani", mai transmite Procuratura.
Pentru fapta comisă, legea prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani. Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru pe o parte dintr-un imobil care aparține învinuitului în sumă de peste 67 000 de lei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ