Ex secretarul organizației teritoriale Rîșcani a fostului partid "Șor", trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formaţiunii

25 septembrie 2025, 11:26

Ex secretarul organizației teritoriale Rîșcani al fostului Partid Politic "Șor" a fost trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat, anunță Procuratura Anticorupție.Pentru infracțiunea imputată, acesta riscă o amendă cuprinsă între 57.500 și 92.500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții ori de a exercita activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

Potrivit procurorilor, cauza penală a fost disjunsă în 2024 din dosarul de bază pornit în 2022. Investigațiile efectuate de Procuratura Anticorupție împreună cu Centrul Național Anticorupție arată că, în perioada iulie – octombrie 2022, învinuitul, activând ca secretar al organizației teritoriale Rîșcani, ar fi coordonat activitățile locale ale partidului, știind că formațiunea era finanțată de un grup criminal organizat.

În această perioadă, în complicitate cu conducerea partidului – inclusiv vicepreședinți, trezorier și curieri responsabili de transportul fondurilor – acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații, informații și resurse pentru susținerea activităților politice.

Conform acuzării, prin complicitate, învinuitul ar fi acceptat finanțarea partidului din surse ilicite în valoare de peste 1,4 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat, fonduri folosite pentru activitățile partidului cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

 

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția. Cauza a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo