Ex șeful Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinău, depistat cu o diferență de peste opt milioane de lei în declarația de avere, scapă de pedeapsă

25 martie 2025, 10:18
486961396_974244414886252_5056484327857828640_n

 

Un fost șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinăului a fost recunoscut vinovat de declararea falsă a averii, după ce procurorii au depistat o diferență de opt milioane de lei. Cu toate acestea, individul a fost liberat de răspundere penală, ca urmare a expirării termenului de prescripție. Sentința a fost pronunțată de către magistrații judecătoriei Chișinău sediul Buiucani în data de 19 martie 2025 şi urmează a fi contestată de către Procuratura Pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale la Curtea de Apel Chişinău.

Procurorii PCCOCS au investigat dosarul în regim accelerat, în perioada septembrie-decembrie 2022 (după preluarea cauzei de la CNA, prin ordonanța Procurorului General),după care dosarul a fost spre examinare Judecătoriei Chișinău. Potrivit materialelor dosarului, fostul șef de Direcție a introdus de cinci ori date false în declarația de avere și interese, în perioada 2015-2019 (inclusiv la eliberarea din funcție).

Mai exact, falsurile stabilite de procurorul PCCOCS și constatate de judecător privind modul în care inculpatul și-a declarat averea vizau suprafețe de teren indicate diminuat, omiterea indicării averii concubinei și calității lui de asociat al unei companii cu activitate în domeniul în care acesta lucra în Primărie, omiterea indicării unui împrumut de aproape trei milioane lei în valută străină și alte falsuri în declarația de avere și interese. Deși la solicitarea procurorilor PCCOCS fostul șef de Direcție a fost recunoscut vinovat pentru aceste falsuri în declararea publică a averii lui, în calitate de funcționar public, prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 19 martie 2025, acesta este liberat de răspundere penală, urmare a expirării termenului de prescripție.

Prin aceeași sentință, fostul șef de Direcție a fost achitat de învinuirea înaintată de procurorii PCCOCS pentru îmbogățire ilicită, iar sechestrele aplicate pe bunurile acestuia au fost scoase (casa de lux din Chișinău și terenul adiacent, precum și automobilul de lux). Mai exact, procurorii l-au trimis în judecată și pentru îmbogățire ilicită, după ce au stabilit o diferență de peste 8.000.000 lei dintre veniturile sale declarate și cele reale.

Diferența dintre veniturile și cheltuielile sale devine și mai izbitoare atunci când este contrapusă salariului bază primit atunci de acesta, în sumă de 5000-6000 lei/lună. Mai mult, trebuie menționat și faptul că învinuitul a întreprins măsuri anticipate de inducere în eroare a investigațiilor. Spre exemplu, acesta i-ar fi vândut ginerelui o parte dintr-un teren de construcții contra unei sume impunătoare de bani, pe care acesta nu ar fi putut-o deține coraportat la veniturile obținute; precum și ar fi întocmit o recipisă privind un împrumut de la o rudă apropiată, deși aceasta nu deținea un astfel de potențial financiar.

Prin urmare, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să conteste la Curtea de Apel Centru sentința prin care fostul șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinăului a fost achitat pentru îmbogățire ilicită. Menționăm, acesta a lucrat și anterior în Primărie, în alte funcții, pentru o perioadă aproape dublă celei investigate. Potrivit Codului penal, inculpatul riscă o amendă de 400000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau exercita activităţi legate de gestionarea activității persoanelor juridice pe un termen de 10 ani; iar până la o hotărâre judecătorească finală, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo