
O explozie puternică de gaz a avut loc în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 11:00, într-un bloc de locuit cu zece etaje de pe strada Blinova, în raionul Leninski al orașului Saratov, Federația Rusă. Deflagrația a provocat prăbușirea completă a unei secțiuni a clădirii – de la parter până la etajul al zecelea.
Potrivit autorităților locale, în urma exploziei și a surpării blocului, și-au pierdut viața trei persoane, printre care și un copil. De asemenea, mai mulți trecători au fost răniți după ce au fost loviți de fragmentele căzute ale construcției.
Locatarii clădirii au fost evacuați de urgență, din cauza riscului de prăbușiri suplimentare. În acest moment, echipele de intervenție caută supraviețuitori sub dărâmături.
Imaginile apărute în spațiul public arată amploarea dezastrului, fiind vizibile porțiuni întregi din bloc complet prăbușite. TASS, citând serviciile operative, a confirmat că s-a surpat întreaga structură a unuia dintre tronsoanele clădirii, de jos până sus.
Procuratura regiunii Saratov a anunțat că a demarat o anchetă privind incidentul, calificând explozia drept „o acumulare de gaz aerian urmată de deflagrație”.
Intervențiile continuă la fața locului, iar autoritățile promit să facă publice informații suplimentare pe măsură ce ancheta progresează.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ