Explozii la Kabul. Cinci oameni au murit și 35 au fost răniți. „Am început să primim ambulanţe pline cu răniţi"

16 octombrie 2025, 05:56

Cel puțin cinci oameni au murit și 35 au fost răniți în explozii produse miercuri seară, 15 octombrie, la Kabul, a transmis ONG-ul italian Emergency, care administrează un spital în capitala Afganistanului, relatează AFP. Exploziile s-au produs înainte ca armistițiul cu Pakistanul să intre în vigoare.

„Am început să primim ambulanţe pline cu răniţi şi am aflat că au existat explozii la câţiva km de spitalul nostru”, a afirmat Dejan Panic, directorul Emergency în Afganistan. „Au sosit 40 de persoane, printre care femei şi copii. (...) Din nefericire, cinci persoane erau deja decedate la sosire”, a mai adăugat Panic. Pakistanul și administrația talibanilor afgani au convenit asupra unui armistițiu temporar de 48 de ore, începând de miercuri, ora 18:00, ora locală din Pakistan (13:00 GMT).

După instaurarea armistițiului, Kabulul și Islamabadul s-au învinuit reciproc de lansarea de noi atacuri la frontieră miercuri. Conform unor surse de securitate pakistaneze, Islamabadul a efectuat și „lovituri de precizie” asupra Kabulului. Două explozii au răsunat în cursul serii în capitala afgană, urmate de o serie de ambulanţe şi de patrulări ale forţelor de securitate talibane, a mai raportat AFP.

Noul episod de violenţe între cele două țări a fost declanşat săptămâna trecută după explozii produse în Afganistan, inclusiv două în capitala Kabul, atribuite Pakistanului. Ca represalii, guvernul taliban a lansat sâmbătă o ofensivă la frontieră, la care Islamabad a promis un „răspuns ferm”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo