
Fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),Victor Micu, în prezent membru al Partidului Respect Moldova, susține că reforma justiției trebuie să fie tratată ca o prioritate reală și asumată, nu doar ca un exercițiu de imagine sau slogan electoral.
"Mulți vorbesc despre reforma justiției, dar puțini înțeleg ce presupune cu adevărat. Este un proces care necesită timp, efort, curaj și decizii asumate", a declarat Micu în cadrul unui interviu.
Acesta subliniază că independența judecătorului este un principiu esențial într-un stat de drept:
"Un judecător nu trebuie să țină cont de opiniile societății, de presiuni sau calcule politice. El are o singură obligație – să aplice legea și să decidă doar în baza probelor, conform cadrului legal. Orice abatere de la acest principiu subminează încrederea în actul de justiție."
Victor Micu avertizează că, fără o justiție funcțională și credibilă, Moldova nu va reuși să atragă investiții și să oprească exodul cetățenilor:
"Investitorii evită țările în care litigiile nu pot fi soluționate corect. Iar oamenii pleacă acolo unde drepturile lor sunt respectate. Justiția nu este doar una dintre puterile în stat – este fundamentul pe care se sprijină toate celelalte. În democrațiile consolidate, justiția a fost piatra de temelie, nu o anexă", a mai afirmat fostul președinte al CSM.
În opinia sa, dacă Republica Moldova își dorește un stat funcțional și respectat pe plan extern, trebuie să înceapă cu o justiție "cu adevărat independentă, în slujba cetățeanului, nu a intereselor".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ