FOTO Andreea Ghidu – tânara din Cahul care cucerește industria modei

13 aprilie 2024, 10:14
i
i
54858
p
r
u
w

Andreea Ghidu, o tânără ambițioasă din Cahul, a demonstrat că visurile pot deveni realitate. Deși a pornit timid de la o simplă aspirație din copilărie, Andreea a reușit să urce pe podiumurile de modă din marile metropole ale lumii, colaborând cu nume celebre din industria fashion, scrie ziuadeazi.md.

“Din perioada adolescenței, fiind printre cei mai înalți copii și având un minim de kilograme, deseori persoanele din jurul meu, imi insuflau ideea de modeling. Locuind într-un orășel mic,  nu am acordat prea mare atenție acestei idei și am lăsat-o, ca o mică aspirație. Primul meu casting a fost în Chișinău, pentru o agenție din România. Aveam 16-17 ani, emoționată, alături de cel mai bun prieten, am gustat o scurta introducere în lumea modelingului. După acea experiență, am renunțat temporar la idee. După absolvirea liceului, am început să studiez la Facultatea de Medicină Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgul Mureș, aspirând  la o carieră în domeniul,  nutriție și dietologie”, relatează Andreea.

Oportunitatea a venit în 2022, când a fost contactată de o firmă de televiziune pentru a defila la o prezentare în Palazzo Versace din Dubai.

Pe lângă succesul în modelling, Andreea nu a renunțat la studiile în domeniul medical și își dezvoltă în continuare abilitățile în medicina estetică. La momentul actual, a luat o pauză de la lumea modei și face un stagiu de două luni în Londra,  la o clinică de medicina estetică.

Experiențele din industria modei au făcut-o mai puternică, mai încrezătoare și mai determinată să-și atingă obiectivele.

“Spre final, aș vrea să împărtășesc cea mai recentă lecție la care lucrez eu și cred că trebuie cizelată în fiecare din noi. Vorbesc de capacitatea de a ne provoca propria persoană să tinda spre excelență, dezvoltare continuă pe toate planurile vieții,  pentru a ajunge cea mai buna versiune a noastră. Nu trebuie să lăsam frica, invidia sau descurajarea să ne copleșească. Deseori, nu realizăm ca suntem noi, împotriva noastră și ne proiectăm insatisfacțiile spre cei din jur, în loc să tindem mereu să depășim zona de confort“.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo