Fotografiile de pe șantierul de construcții îi aduc Maiei Sandu o atenționare de la CEC

16 octombrie 2024, 19:10

Președintele Maia Sandu, candidat pentru un al doilea mandat, va fi atenționată de Comisia Electorală Centrală (CEC) să respecte „rigorile legislației electorale”. CEC a examinat din nou contestația Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) privind o postare a șefei statului, din 3 octombrie, despre o vizită întreprinsă la un șantier de construcție, și a admis-o cu 7 voturi pentru și două împotrivă, scrie zdg.md.

Conducătorul grupului de inițiativă a Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore, a declarat că „a depistat probleme de ordin juridic care sunt fundamentale” în decizia CEC.

„Comisia nu motivează din punct de vedere juridic care este temeiul pentru a lua act de sesizare și a atenționa un concurent electoral cu privire la respectarea legislației. Totodată, această atenționarea să înțeleg că este cu titlu sancționator. Ea nu este clară pentru cel care urmează să o execute”, a spus Digore, care a solicitat respingere proiectului de hotărâre.

Membrul raportor al CEC Mircea Catîrău a menționat că, în situația în care un concurent electoral ocupă o funcție publică, acesta trebuie să facă „o distincție clară între participarea la evenimente de interes public în calitate de titular al funcției și activitățile sale de campanie electorală”.

CEC urma să o atenționeze, în ședința de 9 octombrie, pe președintele Maia Sandut să facă „o distincție clară în comunicarea publică”, inclusiv pe rețelele de socializare, între activitățile oficiale/de serviciu și cele de campanie electorală. Totuși, cu doar 4 voturi pentru, hotărârea nu a întrunit atunci numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată și subiectul urma să fie examinat din nou.

Conform proiectului propus atunci de vicepreședintele CEC Pavel Postica, autoritatea electorală urma să constate că Sandu a încălcat prevederile potrivit cărora „publicitatea trebuie să fie identificată fără ca consumatorul de publicitate să dețină cunoştinţe speciale”. Fiind la prima abatere în cadrul campaniei electorale, șefa statului nu urma să fie sancționată.

Codul electoral interzice candidaților să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor și a bunurilor publice în perioada electorală.

Postica a declarat că CEC nu a putut să constate utilizarea de către Maia Sandu a unor „avantaje administrative” prin vizita efectuată, asfel nu a putut constata utilizare de resurse administrative.

Comisia urma să sublineze că nu se poate stabili cu certitudine dacă această vizită este legată de exercitarea atribuțiilor sale de președinte al R. Moldova sau acțiune de promovare în calitate de concurent electoral.

„Se deduce că Maia Sandu, deși a fost prezentă și a participat la un eveniment public, nu a întreprins acțiuni ce pot fi calificate ca elemente de campanie electorală și de utilizare a resurselor administrative. Prin acțiunile și conduita sa, Maia Sandu, candidat la funcția de președinte, nu a întreprins în cadrul evenimentului acțiuni de agitație electorală pentru a-i determina pe alegători să- i dea votul.

Maia Sandu urmează să facă o delimitare clară între activitățile oficiale și cele de campanie electorală. În lipsa acestei distincții, există riscul ca acțiunile sale publice să fie percepute ca parte a campaniei electorale”, a relatat vicepreședintele CEC.

Comisia a mai constatat că pe pagina web oficială a Președinției R. Moldova și pe pagina oficială de Facebook a instituției, nu a fost publicată nicio informație cu privire la vizita șantierului de construcție a podului peste râul Bîc și a pasajului peste calea ferată, pe drumul național M1.

„Această lipsă de comunicare oficială este în disonanță cu opinia expusă în referință conform căreia vizita de serviciu ar fi fost planificată în luna iulie. În acest context Comisia subliniază importanța separării clare între activitățile oficiale și de serviciu ale președintelui și activitățile de campanie electorală”, a mai notat CEC.

ZdG a precizat că despre această vizită s-a scris și pe portalul electoral al Maiei Sandu.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo