Victoria anunţată duminică a partidului aflat la putere în Georgia în alegerile legislative îndepărtează această ţară din Caucaz de o aderare la Uniunea Europeană (UE) şi urmează să o apropie de Moscova, potrivit opoziţiei prooccidentale, care denunţă ”alegeri furate”.
Partidul Visul Georgian a obţinut 54,08% dintre voturile exprimate, iar coaliţia proeuropeană 37,58%, după numărarea voturilor în peste 99% dintre secţiile de votare, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Comisiei Electorale Centrale Giorgi Kalandarişvili, scrie News.ro cu referire la AFP.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, opoziţia a refuzat însă să-şi recunoască înfrângerea.
”Nu recunoaştem rezultatele falsificate ale alegerilor furate”, a declarat într-o conferinţă de presă şefa Mişcării Naţionale Unite (MNU),unul dintre cele patru partide ale coaliţiei opoziţiei, Tina Bokuşava.
Liderul Partidului Akhali, Nika Gvaramia, a denunţat ”o uzurpare a puterii şi o lovitură de stat constituţională” şi a dat asigurări că opoziţia a ”decriptat scehma falsificării” scrutinului.
Opoziţia acuză Partidul Visul Georgian, care se află la putere din 2012, de o derută autoristaristă prorusă şi de faptul că îndepărtează Georgia de UE şi NATO, la care are de asemenea ambiţia să adere.
Guvernul anunţa înainte de scrutin că vrea să obţină trei sferturi din mandatele din Parlament, un prag indispensabil pentru a modifica Constituţia, iar în virtutea acestui plan să interzică partidele prooccidentale din opoziţie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ