
Un accident rutier grav a avut loc, vineri, pe autostrada A81, între Laval și Le Mans din Franţa. Un autobuz care transporta adolescenți și adulți ucraineni în cadrul unui schimb școlar s-a prăbușit. Doi șoferi au fost reținuți pentru „omucidere involuntară și vătămare corporală”, a anunțat parchetul din Le Mans.
Patru persoane au murit, nouă sunt în stare critică, iar 22 sunt rănite ușor. Victimele, adolescenți și adulți, sunt cetățeni ucraineni. Aceștia se întorceau dintr-o excursie turistică în Bretania, scrie presa franceză.
,,Vești groaznice despre un tragic accident de autobuz din Franța, în care mulți ucraineni, inclusiv copii, au fost răniți. Aceștia se întorceau dintr-un schimb de studii la un liceu francez din Bretania. În drum spre Paris, autobuzul a pierdut controlul și a intrat într-un șanț. Patru adulți au murit, dintre care trei sunt cetățeni ucraineni. Alte două persoane sunt în stare gravă, iar medicii francezi luptă pentru viața lor. Copiii rămași au răni moderate și ușoare și toți primesc asistența necesară'', a scris, vineri seară, preşedintele ucrainean pe o reţea de socializare.
Peste 100 de pompieri au fost trimiși la fața locului, împreună cu echipe medicale de urgență. Spitalele din regiune au fost mobilizate pentru a trata răniții.
Potrivit lui Zelenski, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a trimis imediat la locul incidentului o echipă de diplomați și consuli, condusă de ambasadorul Ucrainei în Franța. Aceștia oferă asistență cetățenilor noștri și mențin contactul cu familiile victimelor, precum și cu reprezentanții autorităților și serviciilor franceze aflați la fața locului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ