
Zeci de mii de oameni au participat la proteste azi, 28 februarie, în toată Grecia. Țara a fost paralizată de o grevă generală, în memoria celor 57 de morți din catastrofa feroviară din 2023 și pentru a-și exprima nemulțumirea față de guvernul Mitsotakis. La începutul mitingului din fața parlamentului, au fost citite numele și vârstele tuturor victimelor, majoritatea tineri. A fost păstrat apoi un minut de reculegere, în prezența apropiaților victimelor, între care pediatra Maria Karistianou, care susține lupta familiilor îndoliate pentru a trage autoritățile la răspundere.
Un total de 5000 de polițiști au fost desfășurați doar în capitala Atena.
Pe 28 februarie 2023, cu puțin timp înainte de miezul nopții, un tren care lega Atena de Salonic (nord),cu peste 350 de pasageri la bord, s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă în valea Tempe, la aproximativ 350 km nord de capitală. Cele două trenuri au circulat pe aceeași cale de rulare timp de 19 minute fără să fie declanșat niciun sistem de alarmă. La sfârșitul lui ianuarie, peste 40.000 de oameni au ieșit deja în stradă la Atena și Salonic. Pe lângă eroarea umană atribuită directorului stației locale în acea seară, ancheta a scos imediat la iveală neglijențe grave pe rețeaua feroviară, în special lipsa respectării sistemelor de siguranță.
Un raport finanțat de familiile victimelor a conchis că trenul de marfă transporta o încărcătură ilegală și nedeclarată de substanțe chimice explozive, ceea ce ar fi putut contribui la numărul mare de victime.