Guvernul se întrunește luni în ședință. Află motivul

21 decembrie 2024, 13:38

Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință luni, în loc de miercuri, 25 decembrie, când este marcat Crăciunul pe stil nou și bugetarii au zi liberă, transmite IPN.

Pe ordinea de zi sunt incluse peste 30 de chestiuni. Urmează să fie aprobat Regulamentul Sistemului informațional de evidență a resurselor umane în sistemul sănătății. Un alt proiect vizează Schema de ajutor de stat pentru întreprinderile din Zonele Economice Libere. Ședința este programată pentru ora 15.00.

Pe ordinea de zi se mai regăsește un proiect pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului cu Guvernul Ucrainei privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii și a titlurilor științifice.

De asemenea, executivul urmează să avizeze câteva proiecte de lege, printre care și măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că ultimele două ședințe ale Guvernului din acest an vor avea loc în zile de luni.

„Ședința din 23 decembrie a fost programată astfel pentru a evita suprapunerea cu sărbătoarea de Crăciun, iar ultima ședință din 2024 va avea loc pe 30 decembrie, deoarece ziua de miercuri, 1 ianuarie, este zi nelucrătoare. Activitatea Guvernului continuă conform programului stabilit, fără întreruperi, pentru a răspunde priorităților și nevoilor cetățenilor”, a menționat Daniel Vodă.

Abonează-te la canalul nostrud e TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo