Cel mai precis și cel mai optimist scenariu privind integrarea țării noastre în Uniunea Europeană a fost dat de președintele Parlamentului. În opinia lui Igor Grosu, Republica Moldova se va afla în marea familie a blocului comunitar în următorii cinci ani. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Radio Moldova, informează ZVON.MD
" Integrarea europeană este modelul spre care tindem, este prosperitatea, dezvoltarea, libertatea, lucruri pentru care au luptat cei care au votat Declarația de Independență - părinții noștri. Noi ne dorim să putem construi Europa acasă. Avem toată deschiderea din partea partenerilor, țărilor europene, din partea României, din partea Statelor Unite ale Americii. Republica Moldova, în patru-cinci ani, va fi martoră a acestui eveniment, să ajungă membră a Uniunii Europene" , a declarat Igor Grosu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ