
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a salutat astăzi copiii care participă la tabăra DOR, un program anual dedicat tinerilor din diaspora. Anul acesta, tabăra a reunit copii din 16 țări care au ales să își petreacă vacanța în Moldova, explorând cultura și tradițiile țării lor natale.
"Este o bucurie să îi întâlnesc pe acești copii educați și energici, care păstrează în suflet dorul și curiozitatea față de Moldova. Chiar și cei care trăiesc de ani buni în afacerea țării noastre revin acasă cu drag, cunoaște cântecele, dansurile și gusturile noastre, iar legătura cu patria lor rămâne vie prin limbă și tradiții", a declarat Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat cu mândrie faptul că doi dintre tinerii din tabără au ales să se întoarcă în Moldova pentru a studia la universitățile din țară:
"Le-am spus tuturor că Moldova este acasă pentru ei, indiferent unde s-ar afla în lume, iar aici vor fi întotdeauna primiți cu brațele deschise", a adăugat Igor Grosu.
Scopul Programului DOR este de a întări legăturile tinerelor generații din diaspora cu patria lor. Programul se va desfășura în acest an în două serii: 4-13 august și 16-25 august.
În cadrul celor 10 zile de activități, participanții vor explora Republica Moldova și își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba română prin diverse activități educaționale, culturale și sportive.
Participarea la Programul DOR este gratuită, toate cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat. Singurele cheltuieli suplimentare sunt cele de transport spre/din Republica Moldova.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ