În Moldova va fi creat Fondul Național al Cinematografiei, care va susține producțiile cinematografice autohtone

26 iunie 2025, 19:34

Un proiect de modificare a Legii cinematografiei a fost aprobat astăzi în ședința plenului Parlamentului Republicii Moldova. Inițiativa, elaborată de Ministerul Culturii, vizează crearea unui Fond Național al Cinematografiei, menit să sprijine dezvoltarea și promovarea cinematografiei autohtone.

Fondul va fi finanțat din bugetul de stat, dar și din resursele oferite de donatori și alte surse externe. Acesta va acoperi până la 50% din costurile producției de filme, iar pentru coproducțiile internaționale și proiectele complexe financiar, finanțarea poate ajunge până la 60%, respectiv 100%.

Scopul principal al Fondului este sprijinirea producției de filme de toate genurile și promovarea cinematografiei moldovenești atât pe plan național, cât și internațional. În plus, proiectul prevede măsuri pentru conservarea și valorificarea patrimoniului cinematografic național.

Centrul Național al Cinematografiei (CNC),aflat sub subordinea Ministerului Culturii, va fi responsabil pentru gestionarea și distribuirea resurselor Fondului. Regulamentul detaliat al gestionării fondurilor va fi aprobat ulterior de Guvern.

În cadrul acestui proiect, autoritățile intenționează și reorganizarea cinematografului „Odeon” și includerea acestuia în structura CNC, pentru a sprijini activitățile educaționale și culturale din domeniul cinematografiei.

Pentru anul în curs, din bugetul cultural al sectorului educațional, 20,1 milioane de lei au fost alocate pentru susținerea cinematografiei. De asemenea, autoritățile vor aloca fonduri și pentru finanțarea activității CNC.

 

Modificarea Legii cinematografiei a fost adoptată cu 58 de voturi în prima lectură și reprezintă un pas semnificativ pentru dezvoltarea industriei filmului din Republica Moldova.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo