
Înalți oficiali militari se întâlnesc joi în Regatul Unit, pe măsură ce planificarea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina intră într-o fază operațională, informează Agerpres.ro.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a încercat să adune o coaliție de state care ar fi dispuse să contribuie la impunerea unui acord de pace care ar putea fi convenit între Kiev și Moscova. Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că crede că o pace durabilă poate fi obținută în acest an după o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump.
Premierul britanic Keir Starmer este așteptat să se întâlnească cu planificatori din domeniul apărării după ce în weekend a anunțat că lideri militari se vor reuni în scopul de a pune în aplicare planuri puternice și robuste pentru a sprijini un acord de pace și a garanta securitatea viitoare a Ucrainei.
El a semnalat, de asemenea, trecerea la o ”fază operațională”, după ce a confirmat întâlnirea de joi.
Adresându-se sâmbătă la o conferință de presă din Downing Street, Starmer nu a menționat care țări și-au luat angajamente concrete față de participarea la o forță de menținere a păcii, dar a spus că acțiunile pe care le-ar putea adopta vor fi un subiect de discuție în cadrul întâlnirii.
”Există capabilități diferite din diferite țări, dar acestea sunt discuții operaționale care au loc în legătură cu ce va putea fi capabilă să furnizeze această coaliție a celor dispuși” să se implice într-o forță de menținere a păcii în Ucraina, a spus el.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ