ece instituții de învățământ din Republica Moldova nu își vor mai deschide ușile pentru elevi la 1 septembrie. Alte 13 școli din raioanele Briceni, Căușeni și Ialoveni vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție, conform deciziilor consiliilor raionale, transmite postul public de televiziune Moldova 1.
Cinci din cele 10 instituții închise sunt din raionul Sîngerei. Este vorba despre trei gimnazii: „Mihai Dolgan” din Copăceni, „Țîplești” din Alexăndreni, „Cozești” din Grigorăuca, și două școli primare-grădiniță: „Bobletici” din Coșcodeni, „Alexeuca” din Cotiujenii Mici, arată datele Ministerului Educației, furnizate la solicitarea Teleradio-Moldova.
În raionul Soroca, trei instituții de învățământ vor fi închise: școala primară din Parcani, școala primară din Ocolina și subunitatea Țepilova a Liceului Teoretic „Ion Creangă”. Iar în raionul Florești, vor fi lichidate școala primară din Dumitreni și școala primară din Cenușa.
Majoritatea profesorilor din școlile închise vor fi reangajați, după posibilitate și în baza propriilor decizii. Tinerii specialiști vor fi integrați în câmpul muncii. În cazul profesorilor pensionari, contractele vor fi încheiate, dacă vor fi disponibile locuri de muncă, a mai precizat șeful Direcției Învățământ Sîngerei.
Transportul elevilor către noile școli va fi gratuit. Ministerul Educației a precizat că este în proces de achiziționare a 69 de microbuze școlare, care vor fi distribuite treptat în funcție de necesități.
Pe lângă închiderile anunțate, alte 13 școli din țară vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție începând cu noul an școlar. Cele mai multe dintre acestea, 10, sunt în raionul Briceni, iar restul în Ialoveni și Căușeni.