Incendiu puternic în raionul Rîșcani. O casă de locuit a fost cuprinsǎ de flăcări. Cauza izbucnirii focului

20 noiembrie 2025, 08:58

O casă de locuit din satul Aluniș, raionul Rîșcani a fost cuprinsǎ în noaptea de miercuri spre joi de flǎcǎri. Din fericire, victime nu au fost raportate. Cauza incendiului ar fi supraîncălzirea sobei, conform informațiilor preliminare oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgențǎ.

"Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că arderea a afectat o cameră cu suprafața de 16 m², care a fost distrusă în totalitate de flăcări. De asemenea, a fost deteriorat parțial acoperișul construcției cu dimensiunea de 40 m². Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obţinut răspândire, fiind salvate două încăperi ale locuinței. Victime nu au fost înregistrate", se aratǎ în comunicatul de presǎ emis joi de IGSU.

În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cauza incendiului ar fi supraîncălzirea sobei.

În acest sens, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate la utilizarea sobelor în sezonul rece, cum ar fi evitarea supraîncălzirii sobelor și sa5 nu fie lǎsate fără supraveghere, curǎțarea periodicǎ a coșurile de fum, evitarea aprinderii focului cu lichide combustibile și altele.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 27 situații de risc.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo