India a atacat Pakistanul. Explozii puternice și victime pe ambele părți

07 mai 2025, 07:45

Opt civili au fost uciși în 24 de lovituri lansate de armata indiană în șase locuri din Pakistan, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenent-general Ahmed Chaudhry, după ce un bilanț anterior indica trei morți, relatează AFP citat de Agerpres.ro. 

El a menționat că 35 de pakistanezi au fost, de asemenea, răniți, iar alți doi sunt dați dispăruți. O fetiță de trei ani a fost ucisă într-o moschee din Bahawalpur, provincia Punjab, a precizat sursa citată.

La rândul său, armata indiană a anunțat că trei civili au fost uciși în India de tiruri de artilerie pakistaneze.

India a lansat în noaptea de marți spre miercuri lovituri în Pakistan, care a ripostat cu tiruri de artilerie în Kashmir, escaladarea dintre cele două puteri nucleare ajungând la un nou nivel. Această nouă escaladare a fost declanșată de un atac care a provocat șoc în India, notează AFP.

New Delhi atribuie Islamabadului responsabilitatea pentru acest atac, în care au fost uciși 26 de civili, atentat care nu a fost revendicat și în care Pakistanul neagă orice implicare.

India a informat SUA după atacurile lansate în Pakistan

Consilierul indian pentru securitate națională Ajit Doval l-a informat pe secretarul de stat american Marco Rubio la scurt timp după loviturile lansate de New Delhi în Pakistan, a anunțat ambasada Indiei la Washington.

”Acțiunile Indiei au fost țintite și precise”, a declarat ambasada într-un comunicat, adăugând că Marco Rubio, care este și consilier interimar pentru securitate națională, a fost informat cu privire la măsurile luate.

Reacția ONU

”Lumea nu își poate permite o confruntare militară între India și Pakistan”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului. 

Antonio Guterres face apel la ambele țări la reținere militară, a adăugat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric într-un comunicat.

În ultimele săptămâni s-au intensificat violențele militare în Kashmir, regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între India și Pakistan. Cele două țări vecine își dispută încă din 1947 suveranitatea asupra întregului Kashmir, regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între cele două țări.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo