
Asociația Moldova Fruct a tras un semnal de alarmă privind amploarea pagubelor provocate de cele două valuri de îngheț din luna aprilie, care au afectat grav livezile din întreaga țară.
Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi oficiale cu conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA),în contextul unei situații descrise ca fiind dramatică pentru sectorul pomicol.
Potrivit estimărilor prezentate de Moldova Fruct, pierderile provocate de înghețuri în livezile de cireș, cais, prun, piersic, vișin, măr, păr, dar și în plantațiile de struguri de masă, se ridică la peste 741 milioane lei, scrie Agrobiznes.md.
Aceste cifre reflectă atât cheltuielile de întreținere pentru anul în curs, cât și veniturile care nu vor putea fi recuperate din cauza pierderii recoltei.
Impactul fenomenului este resimțit puternic la nivelul fermierilor, care riscă să își piardă capacitatea de producție pentru sezonul actual.
În același timp, sunt amenințate exporturile de fructe, dar și stabilitatea economică a comunităților rurale, unde agricultura reprezintă principala sursă de venit.
În cadrul întrevederii, reprezentanții asociației au înaintat Ministerului o serie de solicitări concrete pentru a diminua impactul înghețurilor:
MAIA a transmis, în replică, că în următoarele două săptămâni va analiza situația în detaliu și va elabora măsuri de intervenție pentru a susține fermierii afectați.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ