Preşedintele României, Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj de felicitare Maiei Sandu, care marţi, 24 decembrie, a depus jurământul de investire pentru cel de-al doilea mandat în funcţia de şef al statului.
Într-o postare distribuită pe reţelele de socializare, Iohannis a scris următoarele:
" Felicitări doamnei Preşedinte Maia Sandu, care astăzi a depus jurământul de învestire pentru cel de-al doilea mandat la conducerea Republicii Moldova. România şi Republica Moldova vor continua să lucreze pentru bunăstare, stabilitate, valori europene, rezilienţă şi democraţie!", se arată în mesajul preşedintelui român.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ