
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză partidul de guvernare că încearcă să-și asume realizările administrației municipale, după ce anterior ar fi criticat constant activitatea Primăriei.
„Am văzut că Partidul de Guvernare își asumă realizările din Chișinău, deși ele aparțin, de fapt, municipalității. Până nu demult, criticau tot, iar acum încearcă să convingă societatea că ei sunt cei care au făcut aceste lucruri”, a declarat edilul într-un mesaj public.
Ceban a criticat, de asemenea, modul în care guvernanții înțeleg democrația și politica, afirmând că aceștia nu au demonstrat nimic la nivel național. El a subliniat că, în perioada actuală, se propagă tot mai multe informații false.
„Nu vreau să intru în toate detaliile, dar atrag atenția că, în această perioadă, sunt răspândite tot mai multe minciuni. Nu voi comenta nici interdicțiile sau blocajele impuse de anumiți exponenți, dar democrația presupune pluralismul de opinii și dreptul la asociere”, a adăugat primarul.
Ion Ceban i-a îndemnat pe cetățeni să fie vigilenți în fața campaniilor de dezinformare, făcând referire la propaganda pe care o atribuie partidului de guvernare: „Vă rog să fiți foarte prudenți atunci când apar gazetele «galbene», oamenii «galbeni» și minciunile «galbene»”.