

Primarul general al municipiului Chișinǎu, Ion Ceban, şi-a prezentat sâmbǎtǎ, 15 noiembrie 2025, raportul de activitate la jumătatea celui de-al doilea mandat. Potrivit edilului, Capitala a devenit lider la gestionarea proiectelor investiționale, prin diverse instrumente financiare ale UE. în valoare de 4,5 miliarde lei.
Conform raportului, din acest pachet fac parte noi proiecte care sunt în proces de implementare împreună cu partenerii municipalității și se referă la construcția și prelungirea străzilor - bulevardul Mircea cel Bătrân, Mesager și Industrială. Este vorba și de reabilitarea zonei riverane a râului Bîc, termoizolarea altor 50 de grădinițe și continuarea proiectelor din domeniul managementului deșeurilor prin construcția noii stații de sortare și conservare a poligonului neautorizat de deșeuri din sectorul Ciocana.
Ion Ceban a menționat despre investițiile și realizările în infrastructura rutieră și cea pietonală, unde în ultimii ani s-a reușit construirea și reabilitarea a circa 350 km de drumuri și 400 km de trotuare. În aceiași perioadă, a fost modernizată accesibilitatea locuitorilor în curțile de bloc: peste 100 de curți de bloc, 53 de căi de acces către instituții de învățământ, astfel încât copiii să ajungă la școală și la grădiniță în siguranță.
Tot la acest capitol, au fost construite și modernizate trecerile pietonale supraînălțate în puncte critice, peste 190 de terenuri de joacă, fitness și sport au fost instalate, iar la 200 de adrese au fost modernizate și reparate ascensoarele, acoperișurile, geamurile și rețele inginerești de interior.
În domeniul modernizării transportului doar în ultimii 2 ani au fost achiziționate alte 81 de troleibuze, iar în ultimii ani au fost achiziționate 367 de troleibuze și autobuze, inclusiv reamenajarea a 500 de stații de așteptare a transportului public.
Cu referire la reabilitarea parcurilor și a zonelor verzi din capitală, în ultimii 2 ani, au fost efectuate lucrări de reabilitare a circa 40 de parcuri și scuaruri mici, iar unicul parc care urmează să fie renovat este Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
În domeniul educațional, doar în ultimii 2 ani au fost executate reparații capitale și curente în 112 instituții de învățământ, fiind construite și modernizate 231 de pavilioane la 66 de grădinițe, reparate 46 de cantine și săli de mese în școli. Tot aici, au fost construite și modernizate 15 terenuri sportive și 22 de săli sportive.
De asemenea, au fost eficientizate energetic zeci de instituții din municipiu și suburbii, fiind alocate în acest sens zeci de milioane de lei din bugetul municipal. Cât privește programele finanțate gratuit, se menționează de transportul gratuit pentru elevii claselor 1-4, precum și a orelor cu program prelungit, la fel finanțate integral de municipalitate.
Edilul capitalei s-a referit și la continuarea modernizării celor 5 Centre de tineret din fiecare sector, lansarea primului Incubator de Afaceri pentru tineri, dar și a primului Centru municipal de învățare și educație pentru adulți.
La capitolul asistență socială municipalitatea prestează cel mai mare pachet de servicii sociale din țară, iar ponderea de 60 la sută din bugetul municipal sunt destinate serviciilor din domeniul educațional, serviciilor sociale și domeniului medical. Chișinăul are astăzi peste 100 de servicii și programe sociale, dintre care peste 30 sunt unice în Republica Moldova, iar anual, circa 380.000 de persoane beneficiază de aceste servicii: copii, familii, persoane cu dizabilități, vârstnici, refugiați, persoane fără adăpost.
Investiții mari sunt realizate continuu și în domeniul sănătății, în special la modernizarea infrastructurii și dotarea spitalelor municipale și a Asociațiilor Medicale Teritoriale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











