Israelul loveşte o instalație Hezbollah, din sudul Libanului

21 iunie 2025, 12:50

Israelul îşi intensifică ofensiva în a şaptea zi a războiului cu Iranul. În noaptea de vineri spre sâmbătă, armata a lovit o instalaţie Hezbollah în regiunea Naqoura, sudul Libanului, grup susţinut de Iran şi activ din 1982.

„Acest sit a fost folosit de ”Forţa Radouane” a Hezbollah pentru a efectua atacuri teroriste împotriva civililor israelieni şi constituie o încălcare flagrantă a acordurilor dintre Israel şi Liban”, a declarat armata într-un comunicat publicat la o zi după ce ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat mişcarea şiită libaneză să evite intervenţia în războiul cu Iranul.

Vineri, în Liban a avut loc , la sud de capitala Beirut, un miting de solidaritate cu Iranul.

Israelul este pregătit pentru o campanie de durată împotriva Iranului. Scopul este de a elimina un pericol existențial, a anunțat, vineri, șeful Statului Major al armatei de la Ierusalim.

În tabăra cealaltă, iranienii nu vor să negocieze cu nimeni, deși ministrul de externe de la Teheran a discutat cu omologii săi europeni despre programul nuclear al țării. Israelul speră ca Statele Unite să intervină direct în conflict și să bombardeze Iranul.

Însă, Donald Trump a anunțat că va decide în următoarele 2 săptămâni ce va face. Între timp, Israelul continuă să bombardeze ținte inamice, iar Teheranul lansează rachete asupra orașelor israeliene.

În Iran, dar și în Israel, sirenele antiaeriene au răsunat cam peste tot.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo