Preşedintele american, Joe Biden, a fost testat pozitiv la COVID-19. Anunțul a fost făcut miercuri de Casa Albă într-un comunicat, precizând că are simptome uşoare, notează AFP.
Preşedintele de 81 de ani, complet vaccinat, va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un moment în care îndoielile cu privire la abilităţile fizice şi mentale ale liderului de a face campanie reapar după apeluri din partea unor democraţi de a se retrage.
Joe Biden a spus, miercuri, că se simte bine după ce a fost testat pozitiv la COVID-19 în cursul unei deplasări de campanie în Nevada.
"Mă simt bine", le-a declarat el jurnaliştilor, în timp ce urca la bordul avionului prezidenţial "Air Force One".