Kievul mai are armament american încă "două-trei luni", până în vară, declară un oficial ucrainean

04 martie 2025, 18:11

Ucraina are armament şi material militar american pentru aproximativ "două-trei luni", declară un oficial ucrainean de rang înalt din spionajul ucrainean declară sub protecţia anonimatului cotidianului economic şi financiar britanic Financial Times (FT),transmite News.ro.

"După asta va fi foarte dificil pentru noi", declară el ziarului.

 

"Nu va fi o prăbuşire totală, însă vom fi obligaţi să ne retragem din anumite zone mai rapid" decât s-a prevăzut, precizează el.

Europenii încearcă să găsească o soluţie pentru a găsi fonduri şi echipamente cu scopul de a compensa retragerea americană, însă Europa întâmpină dificultăţi în a-şi creşte producţia de armament, în contextul în care echipamentele sunt produse numai în Statele Unite, scrie FT.

În această situaţie se află, de exemplu, sistemul de rachete sol-aer de tip PATRIOT, "în prezent singurul sistem capabil să doboare rachete balistice ruseşti", potrivit premierului ucrainean Denîs Şmîhal.

 

O eventuală oprire a sistemului de telecomunicaţii Starlink, prioprietatea lui Elon Musk, chiar dacă nu a fost pusă în dicuţie deocamdată, îi îngrijorează pe ucraineni.

De la începutul războiului, în urmă cu trei ani, Ucraina a primit zeci de mii de terminale care furnizează conexiuni la viteză mare atât comunicaţiilor militare, considerate critice, şi populaţiei civile.

"Dacă este oprit Starlink, problemele vor începe imediat", avertizează un fost deputat ucrainean, Egor Frisov, devenit militar, intervievat de FT.

"Infanteriştii în tranşee, spionajul, echipele de pilotare a dronelor şi de artilerie, cartierele generale ale brigăzilor şi batalioanelor, toată lumea foloseşte Starlink", subliniază el.

La sfârşitul lui februarie, ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov anunţa că Ucraina lucra la soluţii în vederea înlocuirii sistemelor Starlink.

 

Marţi, premierul ucranean Denîs Şmîhal a anunţat că, în pofida suspendării ajutorului militar american, "Guvernul şi armata (ucrainene) au capacităţile şi instrumentele, să spunem, să menţină situaia pe front. Ele nu sunt, evident, subiecte de făcut publice".

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo