La București, Ziua Unirii a fost marcată de protestul sindicaliștilor și marșul susținătorilor lui Călin Georgescu

24 ianuarie 2025, 21:43

În România, Ziua Unirii a fost marcată fără prezența celor mai importanți lideri ai statului. Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu nu au participat la evenimentele oficiale organizate la Iași și Focșani.

Singurul reprezentant de rang înalt a fost șeful senatului, liberalul Ilie Bolojan, care a mers la Focșani. Iar la București, sindicaliștii din sectorul bugetar au ieșit pentru a treia oară în stradă, nemulțumiți de așa-numita „ordonanță trenuleț” care îngheață salariile, transmite radiomoldova.md.

„Din 2010, pentru mine personal, măsurile politice mi-au afectat, și viața, și veniturile.”;

„Neplata orelor suplimentare afectează aproximativ 40% din veniturile mele. Programul este foarte dens, foarte aglomerat. Mi-am făcut niște rate, niște credite. Cu toții avem familii acasă, copii de întreținut. Nu este în regulă ce se întâmplă.”

Susținătorii lui Călin Georgescu au mărșăluit din Parcul Tineretului până la Palatul Victoria și s-au alăturat protestului.

„Toți care au ajuns în funcțiile politice de 35 de ani nu ne-au reprezentat interesele noastre. Și după cum vedem această instabilitate se vede în buzunarele noastre.”

Presa din România a relatat despre ciocniri minore între simpatizanții lui Călin Georgescu și jandarmi. Responsabilii de comunicare ai jandarmeriei au transmis că mulțimea a ocupat abuziv tribuna sindicaliștilor din Piața Victoriei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo