
Procurorul șef european Laura Codruța Kovesi promite să continue ancheta privind o presupusă fraudă majoră care implică bugetul agricol al UE în Grecia, în ciuda a ceea ce ea descrie ca "atacuri" și "intimidări" împotriva personalului său. Personalul agenției grecești de stat responsabile cu distribuirea fondurilor agricole i-a obstrucționat pe procurorii UE în timpul perchezițiilor într-o anchetă de corupție, scrie POLITICO.
Săptămâna trecută, în cadrul unor scene dramatice, funcționarii UE din cadrul Parchetului European s-au confruntat cu rezistență fizică din partea angajaților agenției de stat grecești OPEKEPE, care este responsabilă de distribuirea fondurilor agricole și se află în centrul anchetei, explică POLITICO. Vineri, guvernul grec a fost nevoit să-l demită pe președintele OPEKEPE pentru că nu a cooperat cu ancheta UE.
Cetățeni greci au primit fonduri agricole de la UE pentru pășuni pe care nu le dețineau
EPPO anchetează zeci de cazuri în care cetățeni greci au primit fonduri agricole din UE pentru pășuni pe care nu le dețineau sau nu le-au închiriat, sau pentru lucrări agricole pe care nu le-au efectuat niciodată, privând astfel fermierii adevărați de banii care le reveneau. Escrocheria, care s-a desfășurat pe mai mulți ani și a implicat sume de milioane de euro, a făcut obiectul unei anchete POLITICO la începutul acestui an.
Ce a declarat Kovesi pentru POLITICO
"Salut răspunsul autorităților elene la recentele evoluții din cadrul OPEKEPE, care vizează menținerea unei cooperări eficiente cu Parchetul European", a declarat Kovesi pentru POLITICO. !Aș dori să asigur publicul larg că EPPO își va continua activitatea cu celeritate și imparțialitate pentru a stabili adevărul, indiferent de atacurile și intimidările la adresa procurorilor săi", a afirmat ea. "Consider că scopul imediat al acestor încercări este de a distrage atenția publicului larg de la ceea ce este cu adevărat în joc în acest caz: a existat sau nu o fraudă organizată în domeniul subvențiilor agricole și corupție?" Luni trecută, procurorii europeni au descins la sediul OPEKEPE, confiscând date stocate local și în cloud, precum și hard disk-uri și telefoane mobile, potrivit oficialilor EPPO și OPEKEPE.
Percheziția din Atena s-a transformat în confruntare
În același timp, au avut loc alte percheziții la direcția regională a OPEKEPE din Creta, precum și la domiciliile a patru înalți funcționari și la reședința unui fost vicepreședinte al organizației, potrivit acelorași oficiali. Percheziția din Atena s-a transformat într-o confruntare tensionată.
"Colectarea probelor digitale la sediul OPEKEPE s-a dovedit a fi deosebit de dificilă și a fost întârziată semnificativ până la ora 04:00 dimineața", a declarat EPPO. Ca răspuns, OPEKEPE a cerut EPPO să-și retragă acuzațiile în termen de 48 de ore, amenințând cu acțiuni în justiție pentru a-și proteja reputația. La scurt timp după aceea, Ministerul Dezvoltării Rurale a anunțat demiterea lui Salatas, invocând interesul public.
Salatas, care ocupa funcția din ianuarie, a refuzat public să demisioneze, susținând că apăra integritatea organizației. El a fost demis vineri seara. Cu toate acestea, într-un interviu televizat luni dimineață, el a afirmat că "totul s-a desfășurat perfect" în timpul percheziției. El l-a indicat pe unul dintre procurori, Nikos Paschalis (care nu era de fapt prezent în clădire în timpul raidului),ca fiind autorul declarației dure împotriva OPEKEPE, acuzându-l de "calomnie gravă" "îndreptată împotriva țării".
OPEKEPE se află sub supravegherea UE din septembrie 2024 din cauza nerespectării standardelor operaționale. Acum riscă să-și piardă certificarea pentru gestionarea fondurilor UE, ceea ce s-ar putea întâmpla în iulie, când autoritățile UE vor vizita Atena pentru a monitoriza progresele înregistrate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ