Laura Codruța Kovesi, către procurorii anticorupție din Moldova: Suflecați-vă mânicile și apucați-vă de treabă VIDEO

06 septembrie 2024, 10:39

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, le-a recomandat procurorilor anticorupție din Republica Moldova să-și suflece mânicile și să se apuce de treabă. În cadrul emisiunii "Cutia Neagră" de la TV8 Kovesi a explicat că indiferent de condițiile de muncă, cel mai important e să îți faci treaba cu perseverență.

"Trebuie cu toții să fim conștienți că nicio schimbare nu vine peste noapte. Lupta cu corupția presupune un proces social de transformare foarte complex. Pe de altă parte, așa cum le-am spus în întâlnirile mele: suflecați-vă mânicile și apucați-vă de treabă. Niciodată nu vei avea ca instituție bugetul perfect, resurse perfecte, clădirea perfectă, legislația perfectă, trebuie să îți faci treaba. Indiferent de modul de organizare, legislația aleasă, până la urmă, ajungem la modul în care procurorii și judecătorii, polițiștii își fac treaba cu curaj și perseverență. Lupta cu corupția nu este că luptăm un an de zile, și gata, după aceea ne odihnim, e un proces continuu", a declarat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Amintim că Executivul continuă să caute o locație pentru Procuratura Anticorupție (PA).

PA susține că un nou sediu este necesar, în caz contrar fiind supusă riscului de a fi blocată toată activitatea Procuraturii, întrucât sediul pe care îl deține în prezent nu permite angajarea altor ofițeri și funcționari publici. Instituția susține că potrivit modificările legislative din 2016 și 2023, trebuie să asigure suport operativ pentru dosarele de corupție de nivel înalt.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo