Letonia şi Moldova vor colabora în procesul digitalizării justiţiei din ţara noastră

09 septembrie 2024, 13:48

Ministerul Justiției din Republica Moldova și cel din Letonia vor colabora pentru a sprijini digitalizarea justiției din țara noastră, modernizarea serviciului de probațiune, managementul sistemului penitenciar, precum și armonizarea legislației la acquis-ul Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut luni, 9 septembrie, în urma întrevederii dintre Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției din Republica Moldova și omologul său din Letonia, Inese Lībiņa-Egnere.

 

Veronica Mihailov-Moraru a subliniat importanța parteneriatului strategic cu Letonia, care durează de mai bine de un deceniu. În contextul actual, când Republica Moldova trece printr-un moment istoric, pregătirile pentru screening-ul bilateral cu UE sunt cruciale pentru Ministerul Justiției.

 

" În etapa de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, Ministerul Justiției are responsabilitatea de a transpune numeroase acte europene în domenii precum justiția, combaterea corupției și drepturile omului. Având în vedere complexitatea acestor sarcini și volumul în creștere al activităților, sprijinul partenerilor de dezvoltare și al experților este esențial pentru parcursul nostru de preaderare la UE. Suntem foarte recunoscători colegilor care s-au oferit să acorde expertiză în armonizarea legislației, inclusiv în procesul de integrare europeană", a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

 

La rândul său, ministrul leton, Inese Lībiņa-Egnere, a felicitat Republica Moldova pentru progresele înregistrate în sectorul justiției și a reafirmat sprijinul constant din partea țării sale. Oficiala a evidențiat experienței Letoniei în reformarea justiției, ca stat membru a UE:

 

" Autoritățile fiecărei țări au datoria de a apăra democrația, iar Moldova face acest lucru exemplar. Continuați pe acest drum cu aceeași determinare. Atât Letonia, cât și întreaga Uniune Europeană se confruntă cu provocări din partea Rusiei, iar un sistem de drept puternic și democratic este esențial pentru a răspunde acestor amenințări", a declarat Inese Lībiņa-Egnere.

 

Precizăm că Inese Lībiņa-Egnere întreprinde o vizită de două zile în Republica Moldova, la invitația Veronicăi Mihailov-Moraru.  

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo