Liderul ALDE, Arina Spătaru a intrat în greva foamei. Motivul

23 mai 2025, 16:48
a1d19ba054740859e846b409152f3958

Liderul Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE),Arina Spătaru, a anunțat că a intrat în greva foamei, protestând astfel față de "abuzurile și incoerențele grave" din sistemul de justiție, în special în cazul colegului său de partid, Adrian Culai.

Potrivit Arinei Spătaru, Culai riscă o condamnare de până la 9 ani de închisoare, după ce ar fi colaborat activ cu autoritățile și a furnizat "probe" esențiale în demascarea rețelei Şor. Aceasta susţine că în ciuda angajamentelor făcute de organele de drept, care i-ar fi promis statut de "martor colaborator", Culai a fost pus sub acuzare.

"Adrian Culai a colaborat activ cu autoritățile, oferind probe esențiale în investigarea celui mai grav caz de corupție politică din Republica Moldova. În pofida unei înțelegeri morale și instituționale cu conducerea Procuraturii Anticorupție și a SIS, prin care i se garanta statutul de martor colaborator, în prezent este tratat ca învinuit, fapt ce compromite întregul efort de a demasca rețeaua Șor și descurajează orice alt potențial denunțător", a spus Spătaru.

 Arina Spătaru susţine că a recurs la greva foamei întrucât nu mai vede o altă alternativă pentru a atrage atenția asupra situaţiei create:

"Greva foamei este un instrument constituțional. Când omul folosește toate pârghiile legale și lucrurile merg in continuare prost, nu are nimic altceva decât sa facă grevă. După câte am trecut noi moldovenii , deja o foame nu ne sperie. In numele tuturor care își iubesc țara și vor reforme reale, am anunțat greva foamei", a precizat aceasta.

De asemenea, politicianul a înaintat autorităţilor şi cinci revendicări:

"1 . Retragerea imediată a ordonanței care schimba calitatea în cazul lui Adrian Culai și acordarea statutului de martor colaborator, în conformitate cu contribuția sa determinantă la anchetă.

2. Respectarea angajamentelor asumate de conducerea Procuraturii Anticorupție și SIS privind protecția denunțătorilor de bună-credință.
3. Publicarea unui raport oficial al PA privind contribuția lui Adrian Culai la demascarea mecanismului de finanțare ilegală a partidelor politice.
4. Reevaluarea procedurilor de protecție a avertizorilor de integritate și inițierea unei comisii parlamentare independente de monitorizare a cazului.
5. Suspendarea procurorului de caz care a emis ordonanța de învinuire, până la clarificarea deciziilor contradictorii", a transmis Spătaru.
 
Deocamdată instituţiile de drept nu au comentat declaraţiile Arinei Spătaru.
 
Liderul ALDE, Arina Spătaru a activat ca agent de acoperire în perioada august-octombrie 2023, folosind identitatea falsă de Victoria Bogatu, pentru a documenta activitățile lui Ilan Șor. Conform afirmațiilor sale, această acțiune a fost parte a unei misiuni de colectare a informațiilor pentru autoritățile competente, în scopul de a sprijini investigațiile privind rețeaua lui Șor.
 
De cealaltă parte, Şor susţine că i-ar fi oferit Arinei Spătaru și  lui Adrian Culai aproape 1,5 milioane de dolari pentru dezvoltarea partidului ALDE.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo