Liderul PAS, mesaj de Paște: Este un bun prilej, atunci când ne adunăm grămăjoară, să ne reamintim de ceea ce contează cu adevărat

21 aprilie 2025, 07:58
Embed:

Mesajul președintelui Parlamentului și a liderului PAS de sfintele sărbători de Paște: 

”Primăvara ne aduce una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului – Sfintele Paști! Este un bun prilej, atunci când ne adunăm grămăjoară, să ne reamintim de ceea ce contează cu adevărat -familia, credința, pacea și comunitatea. Suntem un popor care a moștenit tradiții frumoase - vopsim ouă, coacem pască și mergem la slujba de Înviere. Sunt obiceiuri pe care avem datoria morală să le păstrăm și să le transmitem cu dragoste copiilor și nepoților noștri.

Cu gândul la toți cetățenii Republicii Moldova – de acasă și din toate colțurile lumii – vă transmit urări de sănătate, liniște sufletească și speranță. Să ne bucurăm de aceste sărbători alături de cei dragi, să fim mai buni, mai răbdători, mai uniți. Să ne dorim să construim împreună o Moldovă demnă, prosperă și încrezătoare în viitor, în care fiecare cetățean contează.

Fie ca Lumina Învierii să ne întărească în credință și să ne deschidă inimile spre iubire, curaj și înțelepciune.
Hristos a Înviat!”

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo