Lovituri asupra instalaţiilor nucleare din Ucraina. Planul rușilor până la iarnă

21 septembrie 2024, 19:50

Ministrul de Externe ucrainean, Andrii Sîbiga, a afirmat sâmbătă, într-o postare la contul său de la rețeaua X (fostă Twitter) că Rusia plănuieşte lovituri asupra instalaţiilor nucleare din Ucraina înainte de sosirea iernii şi a cerut AIEA şi aliaţilor Kievului să stabilească misiuni permanente de monitorizare la centralele nucleare ale ţării, transmite Digi24.ro.

"Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul pregăteşte lovituri asupra unor obiective nucleare critice din Ucraina înainte de sosirea iernii", a scris şeful diplomaţiei ucrainene pe reţeaua X.

"Sunt vizate în special dispozitivele de distribuţie deschise (de la centrale nucleare) şi substaţii de transmisie, esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţilor nucleare", a mai spus el. 

Andrii Sîbiga nu a explicat de ce Kievul crede că sunt pregătite astfel de lovituri. Moscova nu a avut nicio reacţie imediată în legătură cu aceste declaraţii, scrie Reuters.

Rusia desfăşoară o campanie de bombardamente asupra infrastructurii energetice a Ucrainei din toamna anului 2022, după invazia lansată la începutul acelui an. Atacurile ruse au deteriorat sau distrus cea mai mare parte a capacităţii de generare a energiei termice a Ucrainei şi au vizatpă ce forţele Moscovei au ocupat centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, în martie 2022, la începutul invaziei. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo