
Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunțat luni, 27 octombrie 2025, că vrea să vândă activele internaționale în urma sancțiunilor impuse de SUA.
Lukoil a anunțat într-un comunicat scurt publicat pe site-ul său oficial că analizează oferte de la potențiali cumpărători. Compania a transmis în anunț că procesul de cedare a activelor internaționale este realizat în baza unei licențe eliberate de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA și că este pregătită să solicite o prelungire a autorizației "pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a activelor sale internaționale". Decizia vine după "introducerea unor măsuri restrictive împotriva companiei și a subsidiarelor sale de către anumite state", a precizat Lukoil.
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova și ex-director al Rompetrol Moldova, Ion Sturza, a declarat că „Lukoil are în România 300 de stații peco, în Moldova 100”. „În ambele state, Lukoil are aproximativ 20% din piață de retail. Specificul Moldovei — la motorină deține aproape 50% din import și 100% la jetul de aviație”, a declarat Sturza.
Ministerul Energiei al Republicii Moldova anunță că sancționarea de către Trezoreria SUA a celor mai mari companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil, nu va afecta siguranța alimentării cu benzină și motorină a Republicii Moldova.
ANRE a spus că „analizează, împreună cu alte autorități de stat responsabile, modalitatea de aplicare și efectele sancțiunilor”, precum și „potențialul impact al acestora asupra pieței produselor petroliere din Republica Moldova”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











