În cadrul reuniunii miniștrilor de Externe ai NATO de la Bruxelles, șeful diplomației luxemburghez Xavier Bettel s-a pronunțat împotriva aderării Ucrainei. În schimb, el s-a declarat în favoarea aderării Ucrainei la UE, scrie Der Spiegel.
"Cred că aderarea la NATO va aduce din nou tensiuni. Aderarea țării atacate de Rusia ar putea duce imediat la noi conflicte", a declarat Bettel, citează digi24.ro.
La discuțiile de la Bruxelles a fost prezentă și o delegație ucraineană. Înaintea reuniunii, Ucraina a precizat că vede în aderarea la NATO singura garanție reală de securitate în cazul unei încetări a focului cu Rusia.
"Nicio alternativă, nicio imitație și niciun substitut pentru aderarea deplină a Ucrainei la NATO nu vor fi acceptate", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev.
Admiterea țării în alianța de apărare este posibilă numai dacă toate cele 32 de state membre actuale sunt de acord. Până în prezent, acest lucru a fost respins și de cancelarul german Olaf Scholz.
Amintim că președintele Volodimir Zelenski a declarat că admiterea Ucrainei la NATO ar putea pune capăt "fazei fierbinți a războiului" declanșată de Rusia odată cu invazia totală a Ucrainei, care a avut loc pe 24 februarie 2022.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.