
Mai mult de jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România și a aderării la NATO, iar peste o treime s-ar pronunța contra aderării la Uniunea Europeană, arată un sondaj realizat de IMAS.
Potrivit cercetării, la întrebarea dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 44% dintre respondenți au declarat că ar vota "pentru", în timp ce 35% ar vota "împotrivă".
În cazul unirii cu România, 30% dintre cei chestionați ar susține opțiunea, iar 52% ar vota contra. De asemenea, în cazul NATO, 24% ar vota "pentru" şi 55% "împotrivă".
Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Independent News, în perioada 4–23 februarie, pe un eșantion de 1.113 respondenți cu vârsta de peste 18 ani.
Cercetarea este reprezentativă pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene, și a fost desfășurată în 84 de localități din 12 unități administrativ-teritoriale. Interviurile au fost efectuate la domiciliul respondenților, în limbile română și rusă. Marja maximă de eroare este de ±3%.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ










