Mai mulţi copii au fost răniţi la un club de echitație din Tighina. O fetiţă a ajuns în terapie intensivă

10 aprilie 2025, 17:22
Captură de ecran 2025-04-10 171829

Mai mulţi copii au suferit răni, iar o fetiţă în vârstă de şase ani a fost internată în secţia terapie intensivă, după ce în timpul unei excursii la un club de echitaţie din Tighina, proprietara acestuia căzut peste micuţi, în timp ce încerca să oprească un cal care s-a îndreptat brusc către grupul de copii. Potrivit presei din stânga Nistrului, incidentul s-a produs miercuri, 9 aprilie.

"Un grup format din 28 de copii a ajuns la club însoțit de educatori. Vizita a început cu prezentarea poneilor, iar apoi s-a decis să le fie arătat copiilor un cal mare. La un moment dat, calul s-a îndreptat spre copii, iar proprietara a încercat să-l oprească. Femeia a declarat că doar ea căzut peste copii, nu şi animalul.

Cu toate acestea, mai mulți micuţi au fost răniți. Patru dintre ei au fost transportați la spital. Doi băieți și o fată au suferit zgârieturi și contuzii; după ce li s-a acordat îngrijiri medicale, au fost trimiși acasă împreună cu părinții. O fetiță de 6 ani a fost internată la terapie intensivă. Ea a suferit un traumatism cranian, fractura osului occipital și fracturi costale. Este conștientă, iar starea ei este stabilă", transmite presa.

 

Autoritățile investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo