Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri, 30 august, decretul de numirea în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Ion Chirtoacă. Anterior, Chirtoacă nu a promovat de două ori comisia de evaluare a integrităţii (Pre-Vetting),iar Maia Sandu a refuzat să îl decreteze în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
În documentul semnat de şeful statului în data de 30 august, alţi cinci judecători au fost numiţi în funcţie. Este vorba despre: Ciobanu Galina, Gandrabur Marcel, Movilă Iurie, Olărescu Victor şi Vasilenco Angela.
Precizăm că în luna iunie, Comisia Pre-Vetting a anunţat că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Ion Chirtoacă. Potrivit membrilor Comisiei, Chirtoacă nu a promovat cea de-a doua evaluare întrucât nu întrunea criteriile de integritate financiară și etică. Ulterior, în luna iulie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-au înaintat preşedintelui Maia Sandu, din nou, candidatura lui Chirtoacă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ