VIDEO Maia Sandu îl acuză pe Stoianoglo: ,, Noi știm cine se ascunde în acest cal troian''

27 octombrie 2024, 10:47
Embed:

Candidatul PAS la prezidențiale, Maia Sandu, și-a început discursul din cadrul dezbaterilor cu condracandidatul său, Alexandr Stoianoglo cu acuzații. Sandu a menționat că acesta ar fi de alți oameni, care își doresc să revină la putere și să controleze din nou resursele statului

„Aș vrea astăzi aici și pe această scenă să fie un candidat unde se dezbat serios probleme și soluțiile pentru Republica Moldova. Din păcate de această scenă avem un cal Troian, un om prin care alți vor să conducă țara. Eu sunt sigură că niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care stau în spatele acestui om. Niciun moldovean nu vrea să fie condus de un moldovean care a furat statul și cetățenii, de cei care noi am luptat ți am reușit să-i alungăm de la putere. Acum ei au reușit să găsească o fațadă, unde se ascund și să revină la putere și să controleze din nou resursele statului, dar și acești oameni sunt folosiți”, a menționat Sandu.

Potrivit ei, banii trimiși în Republica Moldova în campania electorală au scopul să destabilizeze țara și pentru a aduce dezbinare.

„Setea lor de bani, setea lor de răzbunare este folosită de forțe regionale și mai mari. Banii alocați în această campanie nu sunt a lui Șor, a lui Platon, a lui Dodon, sunt bani din altă parte. Bani trimiși în țara noastră pentru a destabiliza țara și pentru a aduce dezbinare și conflict aici acasă. Noi știm cine se ascunde în acest cal troian, știm că se ascunde Platon, Șor, Dodon, dar nu știm cine sunt ceilalți”, a mai specificat Maia Sandu.

Maia Sandu a reiterat că în data de 3 noiembrie oamenii trebuie să facă alegerea între dezvoltare și stagnare, între deschidere și izolare și între stabilitate și instabilitate. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo