Candidatul PAS la funcția de șef al statului, Maia Sandu, a venit cu un apel către cetățenii Republicii Moldova prin care îi îndeamnă să participe la scrutinele din 20 octombrie. Aceasta a spus că este important ca cetățenii să aleagă din prima, menționând „că la referendum nu există turul doi”.
Menționăm că cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați pe 20 octombrie, la urnele de vot pentru a-și alege viitorul președinte. În aceeași zi, va fi organizat și referendumul privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Cetățenii vor răspunde la următoarea întrebare: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la UE?”. Vor fi acordate două variante de răspuns: „Da” și „Nu”.
Referendumul republican constituțional din 20 octombrie va fi validat dacă la urne se vor prezenta cel puțin o treime din numărul de alegători înscriși pe listele electorale.
Abonează-te la canalul nostrude TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ