Maia Sandu: Kremlinul va încerca să influențeze alegerile parlamentare din acest an

01 aprilie 2025, 13:41
maxresdefault

Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore de imixtiune externă înaintea alegerilor parlamentare, preconizate să aibă loc în toamnă, iar Kremlinul ar putea încerca să destabilizeze situația din țară prin finanțarea ilegală a partidelor, organizarea de proteste plătite și atacuri cibernetice, a declarat luni seara președintele Maia Sandu într-o emisiune la Radio Moldova, scrie Agerpres.ro.

Maia Sandu a subliniat că moldovenii trebuie să își decidă singuri viitorul, fără influențe externe, iar cei care vor încerca să cumpere sau să vândă voturi vor fi sancționați, avertizând că instituțiile statului sunt pregătite să contracareze tentativele de fraudă electorală.

"În cadrul acestor alegeri, moldovenii sunt cei care trebuie să decidă pentru Moldova, nu banii cuiva, indiferent de unde vin acești bani. Oamenii care-și vând votul își vând țara, să fie foarte clar acest lucru. Este țara noastră, pământul nostru, avem responsabilitate pentru pământul și viitorul acestei țări, și votul este un drept, dar este și o responsabilitate, și trebuie să fim conștienți de asta, pentru că, dacă nu, cei care vor vinde votul vor fi sancționați", a subliniat Sandu.

Ea a atras atenția asupra metodelor prin care se încearcă influențarea scrutinului, menționând că autoritățile sunt pregătite să combată aceste fenomene.

"Acum sunt multe dimensiuni pe care acționăm și am discutat la Consiliul Suprem de Securitate de câteva ori despre acțiunile pe care le întreprind instituțiile. Acțiunile de combatere a corupției politice în general, pentru că cineva aduce acești bani în țară, cineva organizează aceste rețele prin care se corup alegătorii. Este vorba despre sancționarea oamenilor care și-au vândut votul, și aici sunt instituții care se fac responsabile și trebuie să acționeze, dar cel mai important este să fie sancționați cei care organizează aceste lucruri, de asta e nevoie ca judecătorii și procurorii să-și facă treaba bine", a explicat președinta.

Deși legea interzice utilizarea fondurilor din afara țării, iar instituțiile statului acționează pentru a bloca aceste practici, există pericolul ca, pe măsură ce alegerile se apropie, să fie încercată introducerea unor sume mai mari prin diverse metode, a avertizat Maia Sandu.

Întrebată despre implicarea preoților în campania electorală, ea a subliniat că aceștia trebuie să respecte legea și să nu devină un instrument al influențelor străine.

"Preoții trebuie să știe că sunt cetățeni ai acestei țări și au aceleași responsabilități ca și ceilalți cetățeni, iar dacă îndeplinesc ordine venite din afară înseamnă că încalcă legea și trebuie să fie sancționați. Ar trebui să conștientizeze că slujesc în această țară și ar trebui să respecte și țara și legile ei", a menționat Maia Sandu.

Șeful statului a reiterat că, în pofida tentativelor de fraudă electorala, Republica Moldova a demonstrat, inclusiv la alegerile anterioare, că reușește cumva să facă față imixtiunilor externe.

"E greu, ei încearcă să vină cu dimensiuni mari, cu multe acțiuni ca să fie copleșitor pentru statul Republica Moldova, dar statul a demonstrat anul trecut și în alte alegeri că se descurcă, chiar dacă a fost la limită și chiar dacă a fost dramatică imixtiunea anul trecut", a spus Maia Sandu, referindu-se la războiul hibrid dus de Moscova împotriva țării.



Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo