Maia Sandu, mesaj către cetăţeni: Vă invit să sărbătorim împreună pădurea

11 septembrie 2024, 10:33

Preşedintele Maia Sandu invită cetăţenii la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa, acolo unde va avea loc Festivalul Pădurilor, eveniment în cadrul căruia va fi sărbătorită pădurea și unitatea pentru protecția mediului. 

" În vizitele mele în satele și orașele Moldovei, am întâlnit mulți oameni care își doresc să avem mai multe păduri. Programul național de împădurire, la care țin foarte mult, i-a unit pe oameni, indiferent de etnie, viziuni și preferințe politice, ca să facă, împreună, ceva pentru binele comun. De la lansarea Programului național de împădurire, am reușit să plantăm și să regenerăm, în total, aproape 11 mii de hectare de pădure, cu efortul a peste 18 mii de silvicultori și voluntari. Urmează multe acțiuni pentru sectorul silvic și multe păduri plantate" a mai menţionat preşedintele în mesajul său.

 
Festivalul Pădurilor va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, între orele 11:00 - 21:00, iar participarea este gratuită. De asemenea, vizitatorii vor putea procura bilete speciale, iar din banii obținuți, organizatorii festivalului vor cumpăra puieți de stejari şi frasini, care urmează a fi plantaţi.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo