
Maia Sandu a venit cu un mesaj de comemorare a victimelor foametei comise de regimul sovietic în anii 1946 – 1947.
”Părinților, bunicilor și străbunicilor noștri li s-a luat până și ultimul bob de grâu din poduri, lăsându-i să moară înfometați. A fost un gest intenționat, o metodă barbară de subjugare a populației”, a menționat șefa statului.
Președintele a notat că decenii întregi, această tragedie a fost trecută sub tăcere, dar memoria colectivă nu poate fi ștearsă, iar adevărul trebuie spus.
„Nu putem clădi un viitor drept fără să recunoaștem nedreptățile trecutului și fără să păstrăm vie amintirea sutelor de mii de oameni răpuși de această crimă. Foamea nu a întrebat ce limbă vorbesc sau ce sânge poartă victimele sale. De aceea, datoria noastră, ca o societate unită, este să apărăm adevărul, să fim de partea binelui și să ne construim viitorul cu demnitate, în pace, într-o Moldovă în care astfel de orori să nu mai fie niciodată posibile”, a mai spus șefa statului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ