
Cu ocazia Zilei Naționale a Franței, Președintele Maia Sandu a exprimat, cu mândrie, legătura profundă de prietenie între Republica Moldova și Franța. În mesajul său, șeful statului moldovean a subliniat importanța acestui parteneriat.
"Pe 14 iulie, sărbătorim cu mândrie prietenia profundă care unește Republica Moldova și Franța. Ca partener strategic și prieten fidel, Franța ocupă un loc special în inima noastră. La mulți ani de Ziua Națională! Trăiască Franța!"
Mesajul a fost publicat de Maia Sandu pe platforma X, reafirmând importanța relațiilor bilaterale dintre cele două națiuni.
Ziua de 14 iulie, desemnată ca zi națională a Franței din 1880, celebrează două evenimente fundamentale pentru istoria modernă a Franței: începutul Revoluției Franceze și Sărbătoarea Federației.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ