Maia Sandu, mesaj pentru diasporă: Lucrurile pe care le facem în Moldova sunt pentru ca voi, cei plecați, să vreți să reveniți

27 septembrie 2024, 10:42
maia
Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru diasporă, în care a declarat că lucrurile care le face guvernarea în Moldova sunt pentru ca cetățenii să rămână acasă, dar și pentru ca cei plecați să revină în țară.
"Dragi cetățeni din diasporă, lucrurile pe care le facem în Moldova sunt pentru ca cetățenii noștri să rămână acasă, dar și pentru ca voi, cei plecați, să vreți să reveniți. Dacă va fi bine acasă, sunt sigură că tot mai mulți vor vrea să se întoarcă în satele și orașele lor de baștină", a precizat Maia Sandu. 
Candidata la funcția de șef de stat a mai spus că pentru cetățenii din diasporă s-au făcut mai multe acțiuni pentru a oferi acces mai ușor la serviciile publice și oportunități pentru cei care vor să revină cu traiul în Moldova. 
 
Maia Sandu a enumerat câțiva pași întreprinși pentru disporă, printre care reducerea cu 50% a taxelor consulare din 1 ianuarie 2023, iar taxele pentru perfectarea pașapoartelor minorilor au fost eliminate complet; votarea Legii repatrierii: moldovenii care revin cu traiul în țară își pot repatria averea, inclusiv mașina și bunurile personale, fără plata unor impozite adiționale; instituirea Programului PARE 1+2 care oferă suport financiar suplimentar pentru creșterea afacerilor; finanțarea proiectelor asociațiilor din diasporă și organizarea turneelor teatrelor naționale în afara țării. Un alt pas important spune Maia Sandu sunt recunoașterea permiselor de conducere moldovenești în Lituania, Franța, Grecia și Spania, dar și obținerea recunoașterea actelor de studii moldovenești în România și Italia. 
 
Maia Sandu a menționat și votarea unui nou Cod electoral, care vine să simplifice votul în diasporă, dar și faptul că moldovenii din SUA, Canada, Islanda, Suedia, Finlanda, Norvegia vor putea vota prin corespondență.    
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo