" Vă rog să ne ajutați să ducem Moldova înainte. Copiii noștri au nevoie ca voi să le formați mințile, dar mai ales inimile" este mesajul preşedintelui Maiei Sandu, adresat profesorilor din ţară, în cadrul Forumului Naţional al Cadrelor Didactice. De asemenea, Sandu a subliniat că este important ca profesorii din ţară să îi înveţe pe copii " onestitatea, integritatea, dar şi valorile democratice".
" Să învețe de la noi integritatea și onestitatea – nu există pernă mai bună pe care să dormi noaptea liniștit. Și nu există succes adevărat prin minciună și furt. Să-i deprindem că prin colaborare putem obține lucruri mult mai mari decât de unii singuri. Și fraza „să moară capra vecinului” de obicei are consecințe negative pentru tot satul. Când toți au un nivel de trai bun, întreaga societate are de câștigat. Și, nu în ultimul rând, să le arătăm democrația. Nu doar să le predăm, ci să încurajăm comportamente bazate pe valori democratice, cum ar fi respectul, toleranța, discuțiile deschise și acceptarea diversității de opinii. Și să ne aducem aminte, cât mai des, că avem privilegiul să discutăm așa cum o facem azi, să predăm, să mergem la școală, să gândim liber pentru că avem pace. Și pentru că trăim într-o democrație.
Vă rog să ne ajutați să asigurăm pacea și democrația în continuare. Pentru că anume aceasta înseamnă calea noastră europeană. Referendumul și aderarea la Uniunea Europeană nu este politică.
Este șansa de a ne pune țara la adăpost și șansa copiilor noștri ca în 10 ani să aibă aceleași drepturi și oportunități ca un cetățean german, francez sau polonez.
Unii vor încerca să ne ducă înapoi. Vă rog să ne ajutați să ducem Moldova înainte. Unde vorbim despre școli și elevi, în loc să-i ferim de bombe în subsoluri. Unde finanțarea per elev este de 10 ori mai mare decât în Moldova de azi iar salariile profesorilor sunt pe potriva efortului pe care îl fac.
În acest context, vă îndemn să medităm la rolul nostru și la obiectivul vostru ca profesori.
Într-o lume cu război la hotar, cu fenomene meteo extreme, cu intensificarea intoleranței, cu creșterea incertitudinilor, cu amplificarea populismului și minciunilor, cu negarea științei, cu avansarea inteligenței artificiale – în această lume copiii noștri au nevoie ca voi să le formați mințile, dar mai ales inimile.
Vă invit să reflectăm la aceste lucruri și la multe altele pe care le veți discuta la Forum pentru a vă inspira unii de la alții, pentru a merge acasă plini de energie și speranță", a mai declarat Maia Sandu.
Precizăm că Forumul Naţional al Cadrelor Didactice este la cea de-a doua ediţie şi are loc în perioada 14-16 august. Evenimentul este organizat de către Ministerul Educației și Cercetării, iar în cadrul acestuia participă sute de reprezentanți ai instituțiilor educaționale din țară și organizații internaționale, care vor schimba experiențe și bune practici în domeniul educației.
Abonează-te la ca canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ