MAN solicită organizarea alegerilor parlamentare cât mai rapid, pe 27 iulie

01 aprilie 2025, 15:39

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită stabilirea de urgență a datei alegerilor parlamentare pentru a oferi cetățenilor Republicii Moldova șansa de a alege un nou parcurs pentru țară.

În acest sens, deputatul Gaik Vartanean, membru al Biroului Național al MAN, a înregistrat două inițiative legislative prin care propune stabilirea datei alegerilor parlamentare.

„Țara este pe marginea prăpastiei: datoria de stat s-a dublat, economia a crescut cu doar 0,1% iar nivelul sărăciei a crescut considerabil. În acest context alarmant, schimbarea acestei guvernări incompetente nu mai poate fi amânată. Este evident că actuala guvernare nu are soluții pentru redresarea economică și socială a țării. PAS continuă să ignore realitățile cu care se confruntă cetățenii, motiv pentru care trebuie să plece cât mai curând posibil. Noi propunem data de 27 iulie pentru organizarea alegerilor, oferind astfel o șansă reală pentru un nou început”, a declarat Gaik Vartanean.

Totodată, având în vedere că în culisele puterii se discută despre intenția PAS de a amâna alegerile până în toamnă, MAN a înregistrat și un al doilea proiect de hotărâre, prin care propune stabilirea datei scrutinului pentru 28 septembrie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo